Descoperă drumul spre o activitate care te reprezintă

De la o viață profesională în care te simți blocat, la un drum care te împlinește și te poate recompensa financiar. Descoperă cum să identifici ceea ce știi, iubești și faci bine și care sunt primii pași prin care poți începe să transformi aceste lucruri într-o activitate care să îți ofere mai multă libertate, împlinire și, în timp, o nouă direcție financiară.
Participarea este gratuită. Data următoarei ediții se anunță în curând: intră pe listă și primești primul invitația.

Știi ce nu mai vrei, dar nu și ce urmează
Poate știi foarte bine ce nu mai vrei. Dar încă nu știi ce urmează.
Poate mergi în fiecare zi la un job care nu te mai reprezintă. Poate, din exterior, lucrurile par în regulă, dar tu simți că ai ajuns într-un punct în care nu mai găsești împlinire în ceea ce faci.
Știi că ai experiență. Ai acumulat cunoștințe. Ai trecut prin lucruri care te-au format. Poate ai chiar o pasiune sau o abilitate despre care te-ai gândit de multe ori: „Mi-ar plăcea să pot face mai mult cu asta.”
Dar imediat apar și celelalte întrebări: „Dar ce aș putea face concret?” „Cine ar plăti pentru ceea ce știu eu?” „Dacă fac o schimbare și nu funcționează?” „Dacă pierd siguranța pe care o am acum?”
Și atunci rămâi unde ești. Nu neapărat pentru că asta îți dorești, ci pentru că încă nu vezi suficient de clar drumul dintre viața pe care o ai și cea pe care ai vrea să o construiești. Despre acest drum vom vorbi în cele 90 de minute ale masterclass-ului.
Ce vei descoperi în cele 90 de minute
- Înțelegi de ce fricile, convingerile și imaginea de sine te pot ține blocat, chiar dacă îți dorești o schimbare.
- Identifici experiența, abilitățile și lucrurile pe care le faci natural și pe care le poți valorifica într-o nouă direcție profesională.
- Descoperi cum poți face tranziția treptat, fără să simți că trebuie să riști totul, urmând o direcție clară și pași concreți.
- Înțelegi cum ceea ce știi și iubești să faci poate deveni valoros pentru alți oameni și o posibilă sursă de venit.
- Pleci cu mai multă claritate asupra direcției tale și asupra primului pas concret pe care îl poți face.
De la blocaj la o direcție clară
De la „sunt blocat aici” la „știu în ce direcție pot începe să merg”. În cadrul masterclass-ului vom folosi și principiile pe care se bazează Metoda D.I.A., pentru a privi schimbarea în trei etape.
Ce trebuie să lași în urmă?
Începem prin a observa blocajele, fricile, experiențele și convingerile care te fac să rămâi într-un loc care nu te mai reprezintă.
Cine trebuie să devii pentru următoarea etapă a vieții tale?
Ne uităm la imaginea pe care o ai despre tine, la ceea ce crezi că este sau nu este posibil pentru tine și la abilitățile pe care poate încă nu le valorifici.
Care sunt pașii pe care îi poți face de aici?
Transformăm conștientizările într-o direcție și începem să identificăm acțiunile prin care poți trece gradual de la situația actuală către ceea ce îți dorești.
Acest masterclass este pentru tine dacă...
- Simți că viața ta profesională sau locul de muncă actual nu te mai reprezintă.
- Știi că ai mai mult de oferit, dar încă nu ai claritate asupra direcției potrivite.
- Ai experiență, specializări, cunoștințe sau o pasiune și te întrebi dacă ai putea construi ceva pornind de la ele.
- Îți dorești mai multă libertate și împlinire, dar nu vrei să faci o schimbare impulsivă și să riști tot ceea ce ai construit.
- Te-ai gândit că ai putea fi plătit pentru ceea ce știi și iubești să faci, dar nu știi încă de unde să începi.
- Ai citit, ai făcut cursuri și ai acumulat informație, dar simți că ai nevoie să transformi ceea ce știi într-o direcție concretă.

De ce vreau să vorbim despre asta

Sunt Ioana-Roxana Baba, Coach NLP, Consilier în Dezvoltare Personală, Trainer și Formator, dar drumul meu profesional a început într-o lume aparent foarte diferită: dreptul și legislația muncii. Acolo am învățat să privesc lucrurile ca pe un proces.
Mai târziu, prin NLP, coaching și propriul meu proces de schimbare, am descoperit că aceeași nevoie de structură există și atunci când vrem să schimbăm ceva profund în viața noastră. Am înțeles și diferența enormă dintre a ști și a aplica ceea ce știi în mod corect.
De aici a apărut și principiul după care lucrez: Întâi cureți. Apoi construiești. Și după aceea acționezi. Exact această logică vreau să ți-o arăt și în masterclass.
Ești gata să descoperi ce ar putea urma pentru tine?
Înscrie-te gratuit pe listă: primești primul data următoarei ediții și linkul de participare pe Zoom.